20 oct. Doi scafandri au făcut o descoperire incredibilă în adâncuri, dar au ținut totul secret timp de 15 ani
Descoperirea unui vas de război aparținând Coroanei Britanice, care s-a scufundat în apropiere de coasta estică a Angliei în urmă cu peste trei secole în timp ce la bordul său se afla un viitor rege, a fost anunțată de cercetătorii din Regatul Unit.
Aceștia au păstrat secretul timp de 15 ani pentru a proteja epava de eventualii căutători de comori.
În 1682, viitorul rege Iacob al II-lea al Angliei (în engleză James al II-lea – n.r.), care pe atunci era duce de York, a reușit să se salveze de pe corabia The Gloucester, care se scufunda în largul coastei estice a Angliei după ce s-a lovit de un banc de nisip. Trei ani mai târziu, ducele de York avea să urce pe tronul Angliei, unde a domnit sub numele de Iacob al II-lea, respectiv pe cel al Scoției, unde a domnit sub numele de Iacob al VII-lea.
„Această descoperire promite să modifice în mod fundamental modul în care istoricii înțeleg contextul politic, social și maritim al secolului al XVII-lea”, a declarat Claire Jowitt, profesoară de istorie la University of East Anglia. „Este un exemplu extraordinar de moștenire culturală de importanță națională și internațională”, a adăugat ea.
Locul în care se afla epava, la aproximativ 45 de kilometri în larg de Great Yarmouth, a rămas un mister până a fost găsită de frații Julian și Lincoln Barnwell în 2007, după o căutare de patru ani.
„În timpul unei scufundări, primul lucru pe care l-am văzut a fost un tun mare ce stătea pe nisipul alb și a fost o imagine uluitoare și extrem de frumoasă”, a povestit Lincoln Barnwell.
Pe epavă se aflau diferite artefacte istorice, printre care o sticlă ce purta un sigiliu cu însemnele familiei Legge – din care se trage primul președinte al Statelor Unite, George Washington.
„Pentru că vasul s-a scufundat foarte rapid, nimeni nu a avut timp să salveze ceva din lucrurile de valoare aflate la bord”, susține Claire Jowitt, care a descris epava folosind expresia „o extraordinară capsulă a timpului”.
Printre obiectele descoperite pe epavă se numără și echipamente de navigație folosite în acele vremuri, bunuri personale, haine și sticle de vin – unele dintre ele cu conținutul intact.
Experții au estimat că între 130 și 250 de oameni au murit în acel naufragiu, care ar fi putut să schimbe cursul istoriei Angliei. La șase ani după scufundarea vasului The Gloucester, regele catolic Iacob al II-lea a fost detronat de ginerele și nepotul lui, protestantul William de Orania, în timpul „Revoluției Glorioase” din 1688, eveniment ce a deschis drumul pentru viitoarea monarhie constituțională britanică.