20 mai Misterul de două secole al corabiei scufundate de la Eforie. A devenit parte din noua plajă și va fi studiată pe uscat
Lucrările de extindere a plajelor au scos o iveală epava unei ambarcațiuni din lemn, veche de 200 ani, scufundată aproape de țărm. Corabia a devenit astfel parte din noua plajă, fiind îngrădită pentru a fi cercetată de către arheologi pe uscat, o premieră pentru România.
Șase luni au întârziat lucrările de extindere a plajelor, pe un tronson din Eforie Sud, deoarece scafandrii trimiși în cercetări au făcut o descoperire neașteptată: o corabie veche de aproximativ 200 de ani scufundată în apropiere de mal, exact în zona unde nisipul noii plaje urma să ia locul mării. S-a cerut avizul Ministerul Culturii pentru a se face cercetări arheologice și, deși acesta a întârziat foarte mult, acum mai sunt doar câteva săptămâni până când epava misterioasă va fi scoasă la lumină. Pentru ca epava să nu fie distrusă s-a luat o decizie în premieră pentru România. Cum nu avem scafandri arheologi s-a decis că specialiștii să facă cercetările pe uscat.
Din primele cercetări făcute sub apă, corabia are aproximativ 200 de ani vechime, are 20 de metri lungime și patru metri lățime. De unde este și cum a ajuns să se scufunde în dreptul stațiunii Eforie, vor stabili specialiștii la sfârșitul lunii mai, când vor începe să o cerceteze pe uscat.
De altfel, Marea Neagră ascunde nenumărate epave. Cea mai veche dintre ele are 2.400 de ani și este grecească. Se află la doi kilometri adâncime și la 80 de kilometri distanță de orașul bulgăresc Burgas, A fost reperată cu cinci ani în urmă, în cadrul unui proiect arheologic, unde s-au folosit vehicule robotice marine.