20 nov. Descoperire SF pe fundul marii. A existat pana acum numai in imaginatia unui regizor de milioane
O echipa de scafandri suedezi a gasit un obiect misterios pe fundul Marii Baltice. Nimeni nu stie ce ar putea fi, dar obiectul seamana izbitor cu o nava spatiala din seria Star Wars
Compania suedeza Ocean Explorer, care se ocupa de cautarea navelor scufundate, a obtinut cateva imagini destul de clare, datorita unui sonar. Ei nu au precizat locul exact unde se afla obiectul gasit. Din lipsa de fonduri, echipa nu poate cobori deocamdata in adancuri, pentru a cerceta mai bine zona. Obiectul observat este un cilindru cu un diametru de 60 de metri si o “coada” lunga de 400 de metri. Un alt obiect similar a fost gasit in apropiere. Peter Lindberg, unul dintre scafandri, spune ca explicatiile pe care le-a auzit pana acum sunt cat se poate de bizare. “Am auzit ca ar putea fi vorba de nava spatiala Milennium Falcon din Star Wars, sau o poarta spre lumea de dincolo, chiar spre iad”, spune el. Tehnologia folosita de scafandri este insa contestata. Unii afirma ca sonarul nu este foarte exact, pentru ca nu poate deosebi formatiunile naturale de obiecte artificiale. Pana vor primi fonduri pentru a continua cercetarea obiectului gasit, echipa a lansat un submarin turistic, pentru a strange bani de la cei care vor sa vada cu ochii lor descoperirea.
Marea Baltica este un adevarat paradis pentru cautatorii de comori. Peste 10.000 de obiecte asteapta sub ape, potrivit unor estimari.