Punctul Nemo, cel mai izolat loc de pe Pământ

Punctul Nemo este cel mai izolat loc de pe Pământ, fiind înconjurat de ape din toate direcțiile. De fapt, este atât de izolat, încât uneori cei mai apropiați oameni față de acest loc sunt astronauții de pe Stația Spațială Internațională, aflați pe orbita Pământului.

Punctul Nemo, numit astfel după personajul faimos al lui Jules Verne, căpitanul Nemo, cunoscut și ca „Polul oceanic al inaccesibilității”, este locul cel mai izolat din lume.

Nici măcar bărbatul care a descoperit Punctul Nemo nu a vizitat zona vreodată. În 1992, inginerul Hrvoje Lukatela a localizat acest loc, folosind un program care a calculat coordonatele care erau la cea mai mare distanță de la trei coordonate terestre echidistante. Este foarte posibil ca niciun om să nu fi trecut vreodată prin zona acelor coordonate.

Cel mai apropiat țărm aflându-se la peste 2.688 km distanță. Este în afara rutelor maritime fiind considerat ”cimitirul deșeurilor spațiale”, o zonă în care se află resturile a sute de sateliți, trepte de rachetă și nave spațiale decomisionate de-a lungul a peste șase decenii de explorare a spațiului.