20 oct. Cea mai adâncă piscină din lume este o minune tehnologică: unde te poți scufunda
Fascinația pentru superlative absolute a dus la unele dintre cele mai interesante construții umane. Printre ele, se numără și cea mai adâncă piscină.
În timp ce Burj Khalifa din Dubai continuă să fie cea mai înaltă clădire din lume din 2008, cu o performanță de 828 de metri, polonezii s-au gândit să depășească recordul pentru cea mai adâncă piscină. Chiar dacă ai crede că utilitatea unei asemenea creații nu este una foarte evidentă, amatorii de scufundări își vor putea finisa abilitățile într-un mediu controlat.
În mod evident, dificultățile tehnice ale unei asemenea performanțe sunt foarte mari, din cauza presiunii apei care se formează la o adâncime foarte mare. Chiar și așa, în această toamnă, la aproximativ 40 de kilometri de Varșovia, în localitatea Mszczonów, vei putea experimenta cea mai adâncă piscină din lume. Cei mai adânc punct va fi la aproximativ 45 de metri adâncime, după cum se poate vedea în simularea 3D de mai jos.
Piscina este intitulată DeepSpot, punctul din adâncime. Când vine vorba de de volumul de apă pe care îl va găzdui, acesta va fi echivalentul cantității din 27 de piscine obișnuite pentru înnotat. În final, va fi vorba de 8000 de metri cubi de apă.
Presa locală a confirmat adâncimea de 45 de metri, iar aceasta reprezintă un record mondial. Fostul deținător al titlului se rezumă la 40 de metri, cu cinci metri mai puțin, în localitatea Montegrotto Terme din Italia.
Responsabilă de acest proiect deosebit este aceeași companie care a construit în regiunea Varșovia simulatorul de skydiving intitulat FlySpot. Revenind însă la DeepSpot, ansamblul de relaxare va mai găzdui și alte lucruri pe lângă piscina efectivă. Vor exista restaurante, săli de conferință și un hotel. Unele dintre camerele de hotel îți vor oferi vedere la piscină, dar, din păcate, nu vor veni cu geamuri sub apă. În schimb, va exista un tunel subacvatic, dacă vrei să-ți saluți prietenii de la adâncime, dar nu vrei să înoți.