20 mai JURNAL DIN MADAGASCAR
Si ne-am intors. Madagascar. O experienta unica într-o lume de care te despart 30 de ore de călătorie. O lume incredibila in care umiditatea te rupe in timpul zilei, in care peisajul se schimba de la o ora la alta in funcție de cum se ridica sau retrag apele marii. Soarele rasare la 5.30 iar la 17.30 e bezna (sunt pe acelasi fus orar cu noi). In gradina descoperi scorpioni si papagali, serpi constrictori in liziera padurii, lemurieni care se iubesc nestingheriti printre soparle multicolore.
Oamenii traiesc simplu – in cocioabe improvizate din bambus si stuf, tabla pe alocuri, si vand fructe pe plaja, sculpteaza si cos, gatesc turistilor cel mai bun peste din lume sau (tinerele) isi vand favorurile turistilor, pe un pret negociabil. Pentru ca orice este negociabil. Din 100 de E, un turist poate trai bine cateva zile, incluzand cazarea. Se circula cu tuk-tukul la orice ora, oamenii sunt deschisi, stiu si iti spun orice, sunt ospitalieri si simpatici, isi lasa copilasii fotografiati si imbratisati. Vorbesc o franceza rupta in putine clase la scoala, dar sunt foarte binevoitori. Te simti in siguranta, nu se fura.
Noaptea tavernele suna a muzica internationala, dar si locala, moment in care prezentele extrem de exotice feminine zvelte, te fascineaza cu dansuri de grup ametitoare. Totul e tumultos in localitati, aglomerat, miroase greu si uneori, rasare cate un adapost spitalicesc infintat de gruparile umanitare. Plajele sunt multicolore, se lucreaza la barci, la materiale frumos brodate, ti se zambeste si esti invitat Superb loc, exotic, un univers care se invita descoperit iar si iar, pentru ca niciodata nu ar putea fi de ajuns. Trebuie amintita Iranja – doua insule legate de o limba de nisip, peste care apa ca smaraldul intretaie valurile într-o izbucnire de cativa metri, ore in sir pe zi. Sub apa, un univers viu, populat cu testoase enorme, corali si bancuri de pesti, calda tot timpul anului.
O alta imagine surprinzatoare: dealurile cu copaci contorsionati – plantatiile de ilang ilang, care inmiresmeaza peisajul in care verdele explodeaza de peste tot, arbusti ingreunati de flori multicolore, cerul pur azur si briza nestingherita a marii, care înconjoara tot.
Multumim Nautilus Scufundare, echipei de oameni extraordinari care au facut si din aceasta excursie, o amintire unica.
autor: Ioana Dalea diver